Inaintea inaugurarii, au existat demonstratii in strada pentru incetarea unor experimente, care nici nu incepusera de fapt, de frica sa nu apara o gaura neagra care sa inghita Pamantul. La Bucuresti, politicienii Marius Marinescu si Codrin Stefanescu, atunci la Partidul Conservator (azi membri PRM) au iesit in strada, alaturi de cateva zeci de oameni, in Piata Revolutiei, cu pancarte in maini, suparati ca banii europeni au fost cheltuiti pentru un astfel de instrument stiintific, care, in opinia lor, putea duce la sfarsitul lumii.
Tema distrugerii planetei de catre acceleratorul de particule de la Geneva revine insa periodic. cea mai recenta relatare il implica si pe cel mai cunoscut prezicator de cataclisme, Nostradamus insusi.
Cei care ii interpreteaza profetiile sustin acum ca sfarsitul lumii va sosi in 2016 si va fi cauzat de accelerator. Potrivit antena3.ro, scrierile profetului vorbesc despre "un arc satanic al furiei, care va aparea in Europa si va avea consecinte dezastruoase asupra Pamantului". Jumatate din glob ar urma sa fie devastat. Potrivit prezicerilor, in 2011 vor cadea ploi abundente, plantele si animalele vor disparea treptat, iar omul va inceta sa mai existe ca specie in 2016.
Expertii in Nostradamus spun ca unele dintre versetele sale se refera in mod clar la acceleratorul de particule de la Geneva:
"Migrés, migrés de Genefue trestous
Saturne d'or en fer se changera
Le contre RAYPOZ exterminera tous
Auant l'aruent le Ciel signes fera"
"Fugiti, fugiti din Geneva cu totii
Saturn din aur in fier se va transforma
Raza contra-pozitiva o sa va extermine pe toti
Vor fi semne pe cer inainte de aceasta"
Nostradamus, pe numele sau real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist si farmacist francez care a trait intre anii 1503 si 1566. A devenit faimos in urma cartii numite "Les Propheties", aparuta pentru prima data in 1555.
Profetiile lui Nostradamus au fost deseori invocate in legatura cu evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei. Dupa atacurile din septembrie 2001 asupra turnurilor gemene World trade Center din New York au aparut de asemenea referiri la Nostradamus, care ar fi prezis evenimentul in cartea sa. Versetele lui Nostradamus sunt pline de metafore, astfel ca oricine poate intelege orice.
Citeste Intreg Articolul
Sursa: http://stiri.rol.ro
Trimiteți un comentariu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu