joi, 25 octombrie 2007

Trebuie sa isi asume raspunderea!

Aflu cu surprindere faptul ca locuitorii Pascaniului de pe strada Abator suferă din nou de pe urma inundaţiilor. Acum doi ani m-am ocupat personal de înlăturarea calamităţilor si ajutorarea acestor locuitori.
Am cerut atunci reconstruirea acestui cartier într-o alta zona a Pascaniului. Aceasta solicitare a fost respinsa de primarul Răţoi. Am solicitat si o părere oficiala a Inspectoratului Teritorial in Construcţii. Am primit un răspuns oficial de la directorul Valerica Andronache (si el locuitor al Pascaniului). Acesta (in calitate de specialist) susţinea păstrarea cartierului pe locul existent.
Consider ca aceste doua persoane trebuie sa-si asume răspunderea pentru eventualele pierderi financiare (pe care le vor suferi pascanenii) si chiar de modul in care au fost cheltuiţi banii publici (ajutoarele primite de la Guvern).

Solicit dnului Nicusor Paduraru sa iniţieze o ancheta a modului in care si-a dus la îndeplinire Primăria Pascani obligaţiile (in acel moment s-a angajat sa refacă sistemul de canalizare pe aceasta strada) si sa înainteze parchetului aceasta ancheta pentru a trage la socoteala vinovaţii.

luni, 22 octombrie 2007

Multumesc iesenilor!

In aceasta luna s-a efectuat in Iasi un sondaj de opinie. Acesta are un caracter intern pentru unul dintre partidele din Iasi si a avut cateva intrebari referitoare la revenirea mea in viata publica.
Sunt magulit de raspunsurile iesenilor la aceste intrebari si ii asigur de faptul ca nu le voi insela asteptarile.
Peste 54 % dintre respondenti considera ca trebuie sa continui aceasta lupta, sa imi demonstrez nevinovatia si sa ma intorc la Prefectura. Ei considera ca sunt printre cei mai buni prefecti si ca trebuie sa ma intorc pe aceasta functie.
In ciuda manipularilor care au inceput odata cu arestarea mea, din ce in ce mai multi ieseni cred in nevinovatia mea iar oameni care ma considerau vinovat incep sa aiba indoieli.

vineri, 12 octombrie 2007

Sarbatori fericite!

Le doresc tuturor iesenilor sarbatori fericite. Ii felicit pe ieseni si pe pelerinii veniti din toata tara pentru rabdarea de care dau dovada si sunt sigur ca Sfanta Cuvioasa Parascheva le va fi aproape asa cum mi-a fost si mie in momentele grele prin care am trecut.

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Un consilier judetean si un parlamentar PD

Prisacaru: Un consilier judetean si un parlamentar PD vroiau capul lui Fenechiu
mai multe in emisiunea de la Antena 2 sau pe http://www.newsiasi.ro/modules/news/article.php?storyid=6263&com_mode=nest&com_order=0

vineri, 5 octombrie 2007

Un articol interesant...

Un articol interesant despre cel care mi-a "instrumentat dosarul" de la DGA Iasi. Fostul meu vecin: Florin Ungureanu!
http://www.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/ce-de-avere-coane-florica/17389/166/

miercuri, 3 octombrie 2007

Emisiune Tele M

Nu am putut participa la emisiunea de la Tele M din cauza unor probleme tehnice ale postului de televiziune.

Participare la emisiuni TV

Astazi voi participa la Tele M la emisiunea "Povestea mea" la ora 19.00 iar maine la Antena 2 la emisiunea "Vorbe Grele" la ora 21.00. Astept parerile voastre referitoare la aceste emisiuni.

marți, 2 octombrie 2007

Emisiune Antena 1 Iasi

Radu Prisacaru face noi dezvaluiri din dosarul in care este judecat

Fostul prefect Radu Prisacaru, judecat intr-un dosar de luare de mita, sustine ca doi lideri ai Partidului Democrat l-au amenintat cu DNA-ul.
Prisacaru mai dezvaluie ca sotia sefului DGA, Florin Ungureanu, lucreaza in aceeasi institutie cu sotia denuntatorului sau, Dorin Forna.
In aceeasi zi, Ieseanul anunta o "legatura contractuala" intre seful DGA Iasi, Florin Ungureanu si Dorin Forna.


"Eu eram asimilat in perioada respectiva cu Partidul National Liberal. Doi lideri ai PD au venit la mine si chiar m-au amenintat cu DNA-ul. Asta a fost cu o luna inainte de a fi retinut. Nu pot sa va spun acum numele celor doua persoane, dar le voi face publice la momentul potrivit", a declarat Radu Prisacaru in cadrul emisiunii "City Puls" de la Antena 1 Iasi.

Prisacaru a mai dezvaluit un amanunt din "inscenarea" care i-a fost pusa la cale: sotia sefului DGA Iasi, Florin Ungureanu, lucreaza la Universitatea de Medicina si Farmacie, acolo unde este profesor si Norina Forna si unde a fost director administrativ sotul sau, Dorin Forna. Prisacaru a refuzat insa sa dezvaluie care ar fi legatura directa intre sotia sefului DGA si denuntatorii sai, familia Forna.

Fostul prefect a subliniat din nou ca este decis sa il actioneze in judecata pe actualul prefect, Nicusor Paduraru si ca se va intoarce in politica pentru a candida pentru o functie pe plan local (primar, consilier local sau judetean) sau chiar pentru un post de parlamentar.

Ieseanul: Forna i-a aprobat lui Ungureanu un credit de 40.000 de euro

Dorin Forna, directorul agentiei din Iasi al Domenia Credit, i-a aprobat anul acesta lui Florin Ungureanu, seful DGA Iasi, un credit de 40.000 de euro, potrivit saptaminalului Ieseanul.

Denuntul facut anul trecut de Dorin Forna impotriva fostului prefect Radu Prisacaru a fost scris chiar la institutia condusa de Ungureanu. Seful DGA respinge orice avantaj pe care l-ar fi primit de la Forna la semnarea creditului. "N-are nicio legatura. Pur si simplu am aflat de o oferta de-a lor cu o dobinda mai mica", a declarat in Ieseanul Florin Ungureanu, seful DGA Iasi.

"A venit ca orice client si am relationat ca atare. Nu ne cunoastem de dinaintea momentului august 2006", a spus si Dorin Forna, directorul Domenia Credit Iasi.

preluat de pe: http://www.newsiasi.ro